Succesul

Succesul pe orice plan, profesional sau personal, se instalează treptat în viața noastră atunci când iubim ceea ce facem, când investim timp, suflet și implicare, când nu ne comparăm cu alții și ne valorificăm propriul potențial. E important să investim mai întâi în noi, în propria persoană, să ne acordăm timp cu noi înșine, să fim îngăduitori și răbdători, să nu neglijăm sănătatea, trupul și mintea. De câte ori nu ne distragem de la lucrurile zilnice, indiferent că sunt făcute cu drag sau în grabă, atunci când mintea sau sufletul ne sunt încărcate, obosite, aglomerate?

Ia-ți timpul tău, respiră profund, alimentează-te corect, corpul și inima ta sunt un templu ce au nevoie constant de energie pozivită. Lucrurile se fac treptat, dacă astăzi nu reușim, mâine cu siguranță da, însă expresia “nu pot” este ca un bolovan greu ce atârnă de picior odată adus în câmpul conștiinței.

Reușita înseamnă să-ți acorzi timp pentru a șți ce vrei, să pui în aplicare planul pentru ceea ce-ți dorești și să nu îți neglijezi niciodată nevoile proprii. O carieră și implicit banii pot întreține fericirea, pot oferi lucruri materiale visate de mic copil, însă, dacă sufletul și mintea nu sunt echilibrate și nu reușesc să se armonizeze, totul se poate transforma într-o avalanșă ce ne prinde din urmă.

Crede în ține, răspunde la provocări indiferent dacă vei reuşi sau vei da greş, auto-compătimirea și comoditatea de azi nu fac din ziua de mâine un viitor măreț.

 

TAGS: ADOLESCENTI, ADULTI, ANXIETATE, BOALA, CLUJ, PSIHOTERAPEUT, CLUJ-NAPOCA,COGNITII NEGATIVE, COPII, DEPRESIA, DIVORT, DIAGNOSTICUL, EVENIMENTE STRESANTE, FACTORI PSIHICI, FACTORI PSIHOLOGICI, FACTORII PSIHICI, FURIA, LIPSA DE ENERGIE, LIPSA DE SPERANTA, MEMBRII FAMILIEI, NEGARE, NEGATIVE, NESIGURANTA, OBOSEALA, PREDISPOZITII GENETICE, PSIHOLOG, PSIHOTERAPEUT, PSIHOTERAPIE, SEDINTELE DE PSIHOTERAPIE, SENTIMENTE, SENTIMENTE NEGATIVE, STARI EMOTIONALE, STRESUL, TEAMA, TRISTETEA, TULBURAREA PSIHOSOMATICA, VINA